Site-ul unei parohii – o urmare normală a mediatizării activităţii Bisericii Ortodoxe pe toate canalele media

 

În ultimii ani viaţa Bisericii s-a schimbat foarte mult, fiind nevoită să se adapteze societăţii moderne în care trăim.

Astfel, astăzi Biserica Ortodoxă Româna are un cotidian care apare la nivel naţional (Ziarul Lumina), un radio ortodox care transmite toată ţara (Radio Trinitas) şi o televiziune care la fel are acoperire naţională (TV Trinitas). Pe lângă toate acestea Patriarhia Română are şi o agenţie de presă (Agentia Basilica) care se ocupă cu difuzarea ştirilor şi comunicatelor de presă referitoarea la activitatea Bisericii şi un site foarte vast de prezentare şi informare.

Astfel de site-uri de prezentare au şi toate mitropoliile din componenţa Patriarhiei Române şi majoritatea arhiepiscopiilor şi episcopiilor.

În acest moment sunt aproximativ 300 de parohii ortodoxe româneşti din ţară şi de peste hotare care au site şi aproape 100 de mănăstiri şi 20 de protopopiate.

Se observă uşor că tendinţa de mediatizare a activităţii bisericeşti este accentuată, ierarhii din fruntea bisericii fiind din ce în ce mai deschişi faţă de astfel de mijloace de misiune şi informare.

În aceste condiţii decizia de a crea un site dedicat parohiei este o urmare normală a mediatizării spiritualităţii ortodoxe şi o condiţie oarecum obligatorie pentru societatea în care trăim.