Site-ul parohiei – condeiul preoţilor cărturari

Am observat că sunt foarte mulţi preoţi cărora le place să scrie predici, cateheze, meditaţii, articole pe diferinte teme sau chiar cărţi. Astăzi piaţa de carte religioasă din România este foarte bine dezvoltată, existând un număr impresionant de mare de cărţi şi reviste care tratează majoritatea temelor de larg interes din credinţa Bisericii noastre. Acest lucru este de apreciat şi îî mulţumim lui Dumnezeu pentru asta, căci înainte de ’90 nu exista nicio astfel de carte, cuvântul lui Dumnezeu era ascuns cât mai bine de accesul publicului.

Dar există şi o parte oarecum negativă a acestei situaţii. Sunt preoţi foarte buni, cu o viaţă duhovnicească aleasă care ar vrea să adune anumite predici şi meditaţii într-o carte şi s-o publice pe pentru a fi de folos si altora. Preţul publicării unei cărţi este mare şi de multe ori inaccesibil pentru cei care nu au bani. Şi chiar dacă ar reuşi s-o publice, numărul cititorilor ar fi destul de mic din cauza ofertei foarte variate.

Alternativa la această problemă este crearea unui site pe internet dedicat parohiei, cu o secţiune specială dedicată preotului, unde se pot publica predici, cateheze, articole sau alte scrieri ale lui adresate enoriaşilor parohiei, şi nu numai. Există site-uri ortodoxe româneşti în acest moment care au 22.000 de vizitatori unici pe lună, adică mai bine de 100.000 de vizitatori unici anual. Credeţi că o carte a unui preot poate fi vândută în 100.000 de exemplare într-un an? Cu siguranţă nu, e un tiraj enorm, pe care doar best-seller-urile îl au.

Lumea s-a schimbat şi un blog sau un site aduc mult mai mulţi cititori decât ar aduce o carte sau o revistă.

Pentru preoţii cărturari site-ul parohiei este un instrument foarte eficient de a face cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu enoriaşilor din întreaga parohie şi nu numai.